Nicolăescu: Pachetul de servicii medicale de bază se va numi probabil pachet social

Nicolăescu: Pachetul de servicii medicale de bază se va numi probabil pachet social
Publicat: 12/03/2013, 15:37
Actualizat: 23/05/2015, 07:00

Pachetul de servicii medicale de bază, care se va numi, probabil, pachet social, va intra în dezbatere în curând, la el urmând să aibă acces toată lumea, dar numai atunci când are nevoie, a declarat marți Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

„Anul 2013 va fi anul și altor mari schimbări (după desființarea caselor de asigurări de sănătate și a direcțiilor de sănătate publică județene, n.r.). Este anul în care vom introduce ceea ce nu s-a făcut de 65 de ani în România, așa, sincer, pe față, cum se spune, vom introduce pachetul de servicii medicale de bază. Acel pachet pe care îl vom numi, probabil, simplu, social, la care toată lumea să aibă acces, dar să aibă acces atunci când are nevoie. Chiar dacă va fi mai mic decât ne așteptăm, vom ști că pe acela îl avem și că avem acces la el fără șpagă, fără programare, fără a face nu știu câte artificii ca să obținem acel serviciu medical”, a spus ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți.

Nicolăescu a precizat că, pe lângă pachetul social de servicii medicale, va mai fi un pachet de servicii medicale private.

„Vrem, concomitent cu acel pachet, să introducem pachetul de servicii medicale din asigurări private, un pachet care să fie suplimentar și pentru care suntem în discuții cu Ministerul Finanțelor, astfel ca o parte din polițele de asigurare să devină deductibile. Adică, dacă avem de plătit într-un an 1.000 de euro impozit pe venit, 500 de euro se deduc și vi se repartizează dumneavoastă pentru polița de asigurare pentru asigurări private. Cu alte cuvinte, o să vă coste foarte puțin asigurarea privată”, le-a explicat pacienților ministrul Sănătății.

Nicolăescu a subliniat însă că aceste măsuri trebuie corelate și cu alte măsuri economice.

„Sigur că aceste măsuri sunt corelate și cu alte măsuri economice, cu reducerea contribuției de asigurări sociale care să miște economia, să facem locuri de muncă, să facem mediul de afaceri românesc mai atractiv, să creștem impozitele și taxele care vin la buget. Este un mecanism complex care nu se referă numai la sănătate, ci la întreaga societate românească. Dar o societate dacă nu are bani, nu poate face politici publice normale, ca să nu spun mai mult, pentru cetățeni. Toate aceste măsuri trebuie făcute corelat. Va fi un an al marilor modificări și al marilor schimbări în Sănătate. Eu mi le-am asumat politic, Guvernul și le-a asumat politic. Vom asigura măsuri dure prin care cei care încalcă legea să răspundă mai mult decât răspund astăzi”, a mai spus ministrul Eugen Nicolăescu.

El a vorbit și despre măsurile de descentralizare și de reducere a numărului de paturi, arătând că acestea au fost luate politic, nu medical și „nu au ținut cont de nicio strategie, doar pentru a bifa cu cineva”.

„Prin descentralizarea făcută prost, Ministerul Sănătății nu are nicio responsabilitate și nicio putere asupra spitalelor din rețeaua consiliilor locale. Ministerul Sănătății este în continuare acuzat de media dacă se întâmplă ceva în respectivele spitale. Dacă vrem să schimbăm tot, atunci să ne dăm și pârgii. Avem încredere în autonomia locală și în cei care respectă legea. Primesc sute de mail-ului, dar sunt legat de mâini și de picioare. Trebuie să vă spun ce limite am, ce competențe am. Trebuie să modificăm legea acolo unde este proastă și unde nu ne permite să facem ceea ce trebuie”, a mai spus ministrul Sănătății, cerându-le pacienților să aibă încredere în măsurile pe care le va lua, pentru că au ca principal scop grija pentru pacient.

Ministrul Sănătății a anunțat că direcțiile de sănătate publică județene și casele de asigurări de sănătate publică județene vor fi desființate în următoarele zile, măsură care va aduce economii la buget.

Nicolăescu a spus că direcțiile de sănătate publică județene consumă 10% din fondurile de administrare ale Ministerului Sănătății, iar casele de asigurări de sănătate județene „mănâncă”, potrivit legii bugetului, 3% din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Ministrul Sănătății a precizat că desființarea caselor județene de asigură de sănătate va permite economisirea a aproximativ unu la sută din cei peste 19 miliarde de lei, bani care vor fi folosiți pentru îmbunătățirea programelor naționale de sănătate.

Proiectul privind reorganizarea caselor de asigurări de sănătate și a direcțiilor de sănătate publică județene este deocamdată la Ministerul Sănătății, nu a fost prezentat în Guvern și nici nu a fost supus dezbaterii publice, fiind așteptată o propunere concretă, a declarat consilierul guvernamental Vasile Cepoi.

Ministrul Sănătății declara în 6 martie că termenul limită pentru intrarea în dezbatere publică a pachetului de servicii de bază este jumătatea anului, iar atunci când documentul va intra în vigoare, respectiv în acest an sau în 2014, va fi însoțit de noua listă de medicamente compensate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor